Daniel Marius Fripis, erou al Constanței

În cadrul aceleași ședințe a Consiliul Local Constanța s-a pus in discuție numirea unei străzi din Constanța, după numele pompierului erou, căzut la datorie acum 2 ani, Marius Daniel Fripis. Proiectul a fost aprobat.

Comandantul echipajului de pompieri, Daniel Marius Fripis, a murit în misiune, in urma cu doi ani. Pompierii fuseseră solicitaţi să intervină la o locuinţă de pe strada Tabla Buţii, în zona Delfinariu, unde locatarii au declarat că se simţea miros puternic de gaze. Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat efective aparţinând Detaşamentul de Pompieri Constanţa, cu o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă, încadrată cu şase pompieri. În timpul misiunii de recunoaştere efectuată la faţa locului, butelia a explodat, comandantul echipajului de intervenţie suferind leziuni grave la nivelul feţei. La acea vreme evenimentul a fost puternic mediatizat subliniindu-se eroismul lui Daniel Marius Fripis.

Decizia de astăzi, onorează un cetățean model al Constanței si dovedește că respectul pentru eroi încă nu a disparut.

În aceiași ședință de consiliu, încă două străzi ale orașului vor purta nume de  personalități ale orașului, compozitorul Dumitru Lupu si Jean Moscopol, celebru artist al perioadei interbelice.

Redactor: Sondra Sandu