Daniel Constantin a fost reales preşedinte al Partidului Conservator

În cadrul Congresului Extraordinar al Partidului Conservator, Daniel Constantin, a fost reales preşedintele conservatorilor cu  2695 de voturi pentru şi 45 împotrivă. El va conduce pentru încă patru ani Partidul Conservator. Daniel Constantin a ţinut să mulţumească celor care l+au votat şi l+a asigurat pe Vitor Ponta că Partidul Conservator îl va susţine la alegerile prezidenţiale.

“Vreau să mulțumesc pentru efortul pe care l-ați făcut astăzi. Să vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-o acordați și să vă spun, pentru că în ultimul timp au fost mai multe discuții, mai răutăcioase așa, că plecăm în altă parte, că fuzionăm cu altcineva, cred că este momentul să vă spun că mi-ați dat un mandat pentru patru ani, sunt onorat și mândru să reprezint pentru patru ani de acum înainte PC așa cum este el astăzi”, a arătat Constantin.

Tot în cadrul Congresului extraordinar a fost ales secretar general al Partidului Conservator, deputatul Damian Florea, președinte executiv , senatorul Vasile Nistor, iar prim-vicepreședinte , primarul Cristian Popescu Piedone.

Redactor: Ana-Maria Stancu