Danemarca a câştigat finala Eurovision 2013

finala EurovisionAceasta este piesa “Only Teardrops” interpretată de Emmelie de Forest, cu care Danemarca a câștigat finala Eurovision 2013. Melodia a obținut 281 de puncte, iar în urma acestui rezultat, ediția din 2014 a concursului Eurovision va avea loc în Danemarca. Locul doi în finală a fost ocupat de reprezentantul din Azerbaidjan, care a reușit să adune 234 de puncte.

Pe poziția a treia s-a aflat Ucraina, cu 214 puncte.

Reprezentantul României, Cezar Ouatu, care a participat la Eurovision cu piesa “It’s My Life”, a obţinut un total de 65 de puncte, clasându-se pe locul al 13-lea. Cezar nu a obţinut de la nicio ţară punctajul maxim de 12 puncte, în timp ce câte 10 puncte au fost acordate reprezentantului României de către Republica Moldova şi Grecia.

La rândul său, România a acordat 12 puncte reprezentanţilor Republicii Moldova, 10 puncte celor din Azerbaidjan şi 8 puncte reprezentanţilor Norvegiei. În decizia finală au contat în proporţie de 50% votul telespectatorilor şi 50% votul unui juriu de specialitate.

Redactor: Doina Sirbu