CVM Tomis Constanța a învins pe Macabi Tel Aviv

Voleibaliștii de la CVM Tomis Constanța au trecut peste șocul schimbărilor survenite la nivelul băncii tehnice. În manșa tur, din optimile Challange Cup, dobrogenii au trecut cu scorul de 3-0 de un adversar dificil.Voleibaliștii de la  Maccabi Tel Aviv și-au vândut scump pielea, s-au agățat de fiecare mingie și au încercat să pună cât mai multe probleme. Plusul de experiență și inspirația noului tehnician, reinstalat pe banca tehnică a tomitanilor, au făcut diferența. Gazdele au jucat mult mai bine finalurile de set și astfel au făcut un prim pas, spre semifinalele competiției. Cele trei seturi jucate le-au revenit elevilor antrenorului Jorge Cannestracci, la 20, 23 și tot 23. Calificarea se va decide la Tel Aviv, pe 29 februarie. Pentru a merge mai departe, constănțenii au nevoie de victorie,indiferent scorul, sau de setul de aur. Nu va fi ușor,dar CVM are argumente serioase, demonstrate și miercuri seara, pentru a crede în calificare.

Redactor: Nicu Dolea