Cutremur cu magnitudinea 6,4 în Albania

Cutremur în Albania! Cel mai puternic seism produs în ultimele trei decenii în această țară s-a soldat cu cel puțin 13 morți și 600 de răniți, conform unui prim bilanț.

Cutremurul cu magnitudinea 6,4 a avut loc în cursul nopții de luni spre marți, la ora 03.54, la o adâncime de 10 kilometri, chiar la nord de oraşul de coastă Durres. Acesta este  situat la aproximativ 30 de kilometri vest de capitala statului albanez,Tirana.

”Este un moment dramatic când trebuie să rămânem calmi, să stăm unii alături de ceilalți pentru a face față acestui șoc. ”, a declarat prim-ministrul Albaniei, Edi Rami.

Premierul a mulțumit statelor care au oferit sprijin Albaniei. Atât țările vecine, cât și Uniunea Europeană și Statele Unite s-au oferit să trimită asistență Albaniei.

Numeroase clădiri s-au prăbușit. Scenele surprinse la fața locului arată imaginea unui dezastru. Alte clădiri prezintă crăpături mari şi zidărie căzută, inclusiv un apartament din care lipseşte cea mai mare parte a peretelui dormitorului. Speriați de puternica zguduitură, oamenii au ieșit din imobile, unii dintre ei cu copii în brațe. Alți locuitori au fost prinși sub dărâmături.

Pompierii și personalul armatei intervin pentru scoaterea acestora de sub mormanele de moloz și bucățile de beton.

”Corpurile neînsufleţite a două femei au fost găsite între rămăşiţele unui bloc din nordul localităţii Thumane, iar un bărbat a decedat în districtul Kurbin, situat în jumătatea nordică a Albaniei, după ce a fost cuprins de panică şi a sărit dintr-o clădire. Alte trei trupuri au fost scoase de sub dărâmăturile a două clădiri prăbuşite în Durres.”, a precizat Ministerul Apărării.

Una dintre victime este o femeie vârstnică care a reuşit să-şi salveze nepotul protejându-l cu propriul corp.

Mai multe cutremure de intensitate mai mică au fost înregistrate în ora de dinainte de seismul major, care a fost resimţit şi în regiunile italiene Puglia şi Basilicata. La trei ore după seismul principal, o replică puternică a fost resimţită în Tirana.

”Eram treji din cauza cutremurelor anterioare, dar ultimul ne-a zdruncinat. Tot ce era în casă a început să cadă.”, a povestit un locuitor din Tirana, care locuieşte la etajul şase al unui bloc.

Situată pe malul mărilor Adriatică şi Ionică, între Grecia şi Macedonia, Albania este o ţară cu activitate seismică regulată.