Cursurile de formare profesională ar putea fi preluate de către universităţi

Iniţiativa legislativă este aspru criticată de către mediul de afaceri care doreşte ca numărul de specialişti formaţi în şcoli să fie dictat de către firmele importante din oraş, care au nevoie de forţă de muncă, şi nu de universităţi.

Unele cursuri de formare profesională ar putea fi preluate de către universităţi. Iniţiativa este una controversată şi foarte blamată de mediul de afaceri.

În continuare, România duce lipsă de personal calificat în meserii şi asta după ce şcolile profesionale au dispărut timp de câţiva ani. Practic, în lipsa şcolilor de meserii, formarea profesională a personalului a fost făcută exclusiv în mediul privat, la locul de muncă. Un model dorit de către afacerişti este cel german, în care calificarea se face în funcţie de cerinţele de pe piaţa muncii din zona respectivă, ţinându-se cont de nevoile firmelor mari.

Măsura desfinţării şcolilor de Arte şi Meserii a fost luată în anul 2009 de către Ministrul Învăţământului de atunci, Ecaterina Andronescu. Totul s-a dovedit a fi o imensă eroare, iar şcolile profesionale au fost reînfiinţate anul trecut.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea