Cursuri de salvamari

De vara viitoare vom avea mai multi salvamari pregătiți pe litoralul românesc. Și asta pentru că, Blocul Național Sindical în parteneriat cu Asociația Profesională a Salvamarilor și Sindicatul SANAB Brăila, implementează proiectul ”Ocupare sustenabilă în Regiunea Sud Est”. În cadrul acestuia vor fi recrutați și calificați peste 250 de salvamari.

Programul  finantat de Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, are ca scop atât creșterea nivelului de competențe și promovarea unei ocupări sustenabile pentru șomeri și persoane inactive din regiunea Sud Est, cât și facilitarea accesului la locuri de muncă.

În cadrul proiectului vor fi recrutati şi calificati aproximativ 250 de salvamari. Participanții vor avea asigurată masa de prânz și transportul decontat, iar toti cursanții vor primi la final o indemnizatie.

Potrivit reprezentanților salvamarilor, nevoia de personal calificat este acută și necesară.

Implementarea programului  se va face pe o durata de 18 luni, iar cursurile se vor desfășura în bazinul de pe malul lacului Tăbăcărie.

Redactor: Oana Jărloianu