Curcubeu muzical la Medgidia

Așa s-a intitulat spectacolul organizat de elevii clasei de canto coordonată de instructorul Daniel Mititelu. Copiii spun că au avut parte de un an plin în care pe lângă studiu s-au bucurat și de prezența la diverse festivaluri.

Atmosfera a fost una incendiară. În aplauzele spectatorilor, rând pe rând, copiii au urcat pe scena Casei de Cultură I.N. Roman pentru a-și demonstra calitățile artistice.

Programul a cuprins atât momente muzicale, cât și dansuri. Elevii spun că au muncit mult pe parcursul întregului an, dar efortul a meritat, întrucât au obținut numeroase premii și au învățat că trebuie să fie ca o familie.

Coordonatorul clasei de canto se declară încântat de rezultatele elevilor săi.

La finalul spectacolului copiii au fost răsplătiți cu ropote de aplauze, diplome, dar și un tort delicios.

Redactor: Paul Alexe