”Cuptorul cu plăcinte”, închis și amendat corespunzător

Rezultatul controlului făcut, la sfârșitul săptămânii trecute, de inspectorii Protecției Consumatorilor la terasa ”Cuptorul cu plăcinte” din Satul de Vacanță, este o sancțiune de 20 de mii de euro. Este cea mai mare amendă aplicată vreodată de inspectori.

Oricât s-a ferit administratorul super-cunoscutei terase ”Cuptorul cu Plăcinte” din Satul de Vacantă Mamaia, de organele de control care i-au călcat, vineri, pragul, iată că nu a scăpat. Degeaba a fugit și s-a făcut nevăzut, în timp ce inspectorii Comisariatului Județean de Protecție a Consumatorilor efectuau controlul. Oamenii legii au continuat procedurile și chiar au sancționat drastic impertinența, indolența și chiar nesimțirea celor responsabili cu dezasrtul și infecția descoperită în spatele tejghelelor. Mai exact, după controlul de vineri, Comisariatul Județean pentru Protecția  a dispus amendarea societății cu 92.000 lei, însemnând aproximativ 20.000 de euro.

Pe lângă amendă, s-a dispus și suspendarea activității pentru o perioadă cuprinsă între 6 luni și un an, cea din urmă sancțiune urmând a fi dezbătută, concret, zilele acestea. Proprietarul localului a refuzat semnarea documentului, dar a păstrat și o atitudine delăsătoare, argumentând că locația era închiriată unei alte societăți. Mai mult decât atât, acesta a anunțat că nu este de acord cu măsurile impuse și că va da în judecată instituția ai cărei reprezentanți au îndrăznit să-i calce pragul.

De precizat că ceea ce au găsit inspectorii, în cadrul controlului de vineri, este greu de descris în cuvinte. Au fost ridicate sute de kilograme de carne și produse lactate expirate sau fără etichete care să ateste valabilitatea acestora, pastă de mici la voia muștelor și a gândacilor, mici rămași nevânduți de anul trecut și multe produse alimentare depozitate în spații necorespunzătoare. Toate acestea se aflau ”la dos”, departe de ochii clienților, care nu au fost niciodată puțini. Dar nici terasa, locul de servire, nu arăta mai bine. Un client a reclamat, la finele sezonului trecut, că doar șobolanii mai lipseau de sub mesele îmbâcsite de grăsime amestecată cu praf. Unitatea a fost amendată de zeci de ori, în decursul anilor trecuți, pentru aceleași nereguli, însă niciodată atât de drastic, motiv pentru care a și continuat să funcționeze, sfidând legea și bunul simț.

Redactor: Daniel Albu ; Imagine: George Dima