Cum vor recupera elevii orele pierdute

Secretarul de stat în Ministerul Educației Naționale, Adriana Oana Bucur, a explicat că orele pierdute de către elevi din cauza închiderii școlilor vor fi recuperate printr-un program stabilit de fiecare unitate de învățământ. Părinții vor fi anunțați din timp în privința calendarului recuperărilor.

Autoritățile locale din mai multe județe au decis suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ, din cauza codului  portocaliu de ninsori abundente, ger și viscol.În județul Constanța, cursurile au fost suspendate luni și marți. Adriana Oana Bucur, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației Naționale, explică planul de recuperare a orelor pierdute de către elevi din cauza închiderii școlilor.

”Recuperarea orelor este stabilită la nivelul unității de învățământ, cu aprobarea Consiliului de Administrație al școlii , cu informarea și avizul inspectoratelor școlare județene”, precizează secretarul de stat.

De regulă, s-a dorit recuperarea orelor eșalonat în cursul săptămânii, după program, însă pot exista cazuri în care recuperările se vor ține în weekend.

”Vorbim despre un calendar de recuperare stabilit de fiecare unitate și care este adus la cunoștință părinților, astfel încât aceștia să cunoască, din timp, că programul școlar al  copiilor lor a fost prelungit.”, mai spune secretarul de stat.

Redactor: Isabela Boantă