Cum să alegem carnea? (VIDEO)

În pragul sărbătorilor de iarnă, magazinele care comercializează carne devin tot mai aglomerate. Inspectorii din cadrul Oficiului de Protecţie a Consumatorilor ne sfătuiesc să fim atenţi atunci când alegem carnea şi să evităm achiziţionarea acesteia de la vânzătorii ambulanţi, chiar dacă preţurile sunt puţin mai mici.

Dacă discutăm despre carnea preambalată, trebuie să fim atenţi ca pe eticheta produsului să fie clar specificată perioada de valabilitatea şi producătorul. Dar mai presus de aceste aspecte, consumatorii sunt sfătuiţi să evite achiziţionarea cărnii de la comercianţi neautorizaţi.

În ceea ce priveşte carnea care se vinde la kilogram, trebuie să urmărim ca ca aceasta să nu fie lipicioasă, să nu aibă miros şi să aibă o culoare mai roşiatică.

Constănţenii par să cunoască o parte din aceste sfaturi şi susţin că preferă carnea la kilogram. În plus, aceştia susţin că nu au încredere în comercianţii ambulanţi.

Pe lângă aceste sfaturi, reprezentanţii OPC atrag atenţia că trebuie să păstrăm bonul de casă în cazul în care sesizăm că produsul nu este conform şi să ne adresăm societăţii de la care am cumpărat preparatele.

Reporter: Paula Moroi ; Imagine: Victor Nita