Cu pensionarii la psiholog

Cu emoţii şi nerăbdare în suflete, bătrânii s-au adunat la Clubul Pensionarilor din Medgidia. De această dată, nu s-au întâlnit să danseze, să citească sau să joace rummy, ci au asistat la o şedinţă de consiliere psihologică gratuită .

Clubul Pensionarilor este o organizaţie non-profit ce activează de ceva timp în oraşul Medgidia. Persoanele de vârsta a treia înscrise la Club, vin în fiecare zi pentru a-şi petrece timpul în mod constructiv. Scriu, citesc, dansează, joacă tot felul de jocuri şi socializează.

Bătrânii spun că astfel reuşesc să uite de stress şi de probleme.

Bătrânii suportă din propriile buzunare activităţile pe care le desfăşoară zilnic la Club.

Organizatorii evenimentului au promis că îi vor mai surprinde cât de curând pe pensionari şi cu alte activităţi la fel de interesante.

Reporter: Simina Lupu ; Imagine: Valentin Cerbanescu