Cu ochii pe târguri şi pieţe

Înaintea sărbătorilor de iarnă, comercianții și producătorii constănțeni trebuie să aibă grijă de ce pun în galantare, deoarece Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța își intensifică acțiunile de control. Vor fi verificate târgurile, pieţele, abatoarele, pensiunile, patiseriile şi supermarketurile.

Controalele inspectorilor de la DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR se vor intensifica în această perioadă. În atenția autorităților vor fi magazinele alimentare, brutăriile, abatoarele dar și restaurantele. În acest sens au fost formate patru echipe de inspectori care vor asigura permanența.

Potrivit reprezentanților Direcției Sanitare,  sacrificarea porcilor se va realiza doar în abatoare autorizate, unde se va efectua și examenul trichinelogic. Din fericire, până în prezent, nu s-a înregistrat niciun caz de trichineloză.

O atenţie deosebită se va acorda modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare de comercializare a animalelor vii în târgurile de animale, cât şi în unităţile în care se vor comercializa produse alimentare de origine animală şi nonanimală.

În același timp, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța vor merge și ei în controale. Aceștia vor verifica dacă produsele scoase la vânzare sunt conforme și conțin datele de verificare. Totodată, vor fi verificate și promoțiile anunțate, astfel încât consumatorii să nu fie păcăliți.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea