Cu cat vor fi majorate salariile personalului din invatamant

Salariile personalului din învăţământ vor fi majorate cu 15 la sută începând cu data de 1 decembrie, a anunţat, luni, după negocierile cu sindicatele, ministrul Educaţiei, Mihai Cîmpeanu, precizând că de acestă creştere vor beneficia 304.000 de persoane – cadre didactice şi personal auxiliar. Mihai Cîmpeanu a precizat că după această ultimă majorare de 15 la sută se ajunge la o creştere medie a salariilor din învăţământ cu 26,7 la sută, în acest an.El a mai spus că efortul bugetar pentru aceste ultime majorări salariale este de 1,7 miliarde de lei pentru cei peste 304.000 de angajaţi din educaţie. Câmpeanu a adăugat că aceste majorări salariale vor fi prevăzute într-o ordonanţă de urgenţă care va fi promovată în acestă lună.Liderii federaţiilor sindicale din educaţie au discutat, luni, la Palatul Victoria, despre majorările salariale din învăţământ, după ce Guvernul a propus o creştere de 10%, de la 1 decembrie, iar sindicatele doresc o majorare de 15%, din noiembrie. Solicitările sindicaliştilor din educaţie de majorare a salariilor au fost transmise guvernanţilor după ce Executivul a decis creşterea salariilor cadrelor medicale cu 25%, începând din 1 octombrie.Angajaţii din sistemul sanitar sunt primii bugetari care primesc salarii mărite înainte ca noua Lege a salarizării să intre în vigoare.