Criză de personal pe litoral

Mii de locuri de muncă sunt libere la malul mării. Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, susține că ne confruntăm cu o criză acută de personal pe litoralul românesc.

Deși pregătirile sunt în toi pentru minivacanța de 1 mai, agenții econonomici de pe litoral se confruntă cu o criză acută de personal. Aproximativ 5000 de locuri de muncă sunt disponibile pentru sezonul estival.

“Cred că este cea mai mare criză din ultimii 28 de ani. Eu mă uit la ce a făcut Germania sau Italia, Spania şi nu cred că noi avem alt mod de a gândi. Aşa cum pleacă românii afară pe 1.000 de euro, aşa să găsim şi noi alte persoane care să vină la noi pe 500 de dolari.”, a declarat Mohamad Murad, președintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Adelina Vlad, purtătorul de cuvânt al AJOFM susține că există persoane doritoare să muncească, însă acestea  consideră că programul de lucru este mai mare de opt ore, iar salarizarea este sub nivelul muncii prestate.

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a subliniat că  încearcă să remedieze problemele, una dintre soluții fiind deschiderea unui centru de excelență în instuirea personalului în turism, la Constanța.

“Trebuie soluţii cât se poate de urgent pentru că, vă spun sincer, nu mai avem cu cine să lucrăm. Am fost acuzaţi că nu dăm salarii. Dăm salarii foarte bune! Noi întotdeauna căutăm un echilibru între ce producem, ce plătim la stat şi ce rămâne ca să putem continua o activitate. “ a adăugat Murad.

 O cameristă primeşte cel puţin 2.400 de lei în mână, iar un bucătar şef – 3.000 de euro.

Redactor: Isabela Boantă