Crimă în comuna Cumpăna

Crimă odioasă în județul Constanța. Un bărbat  cu mintea rătăcită de aburii alcoolului și-a bătut cu bestialitate mama, până când a lăsat-o în stare de inconștiență. Abia de dimineață și-a dat seama ce a făcut și a sunat la ambulanță, însă era prea târziu. Acum polițiștii îl anchetează pentru omor.

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din localitatea Cumpăna, județul Constanța, a fost arestat preventiv, acuzat că și-a ucis mama. Autoritățile au fost sesizate luni dimineață, iar echipajele de medici și criminaliști, sosite la fața locului, au găsit o femeie trecută de 80 de ani, decedată,  întinsă pe jos și cu multiple urme de violență pe corp.  Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale l-au identificat pe fiul victimei, Constantin Sandu, ca fiind principalul suspect. În urma cercetărilor, s-a stabilit că luni, 14 august, în jurul orei 3:30, bărbatul a ajuns acasă, mort de beat, și a intrat în conflict cu mama sa. Individul s-a enervat și și-a lovit mama de mai multe ori, până a lăsat-o în stare de inconștiență, după care s-a dus la culcare. De dimineață, după ce aburii alcoolului s-au împrăștiat, bărbatul și-a dat seama de gravitatea faptei sale și a sunat la ambulanță. Din păcate, medicii sosiți la fața locului nu au putut face altceva decât să constate decesul victimei. Imediat a fost anunțată și Poliția. Oamenii legii l-au condus la sediu pe agresor, pentru a da cu ”subsemnatul” și l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Odată  prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, judecătorii au emis mandat de 30 de zile pe numele lui Constantin Sandu, plasându-l direct în spatele gratiilor. În urma necropsiei se va stabili și încadrarea juridică a faptei.

Redactor: Lavinia Barbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *