Crește limita de viteză

60 kmhSenatorul care a propus legea ridicării limitei de viteză în România a avut drept argument principal limitarea bruscă a vitezei când se intră în localitate.

Circulația trebuie să fie fluentă și au fost foarte multe intervenții ale conducătorilor auto. Infrastructura din România permite creșterea limitei de viteză, pentru că avem foarte multe localități care se înșiră pe drumurile europene și trebuie să vii de la o viteza de 100 de kilometri la oră să  frânezi la 50″ , a declarat Darius Vâlcov, inițiatorul proiectului.

Măsura ar ridica limita de viteză pe 80 % din șoselele din România. Potrivit legii care ar urma să intre în vigoare, limita de viteză în localități ar urma să crească la 60 de kilometri pe oră iar pe drumurile naționale la 110 kilometri pe oră.

Senatorul Darius Vâlcov a menționat printre alte motive și faptul că adoptarea legii ar fi una bună pentru protejarea cutiei de viteze a mașinilor.

“(…) este o problemă pe care o am eu în momentul în care schimbam vitezele, anume mi se pare căla 50 km/oră în localități suntem chiar între viteze și este foarte mică aceastălimită, de aceea fac propunerea de mărire la 60 km/oră”.

Vechea lege permitea oricum ca limita de viteză în localități să poată crește până la 80 de kilometri, dacă drumul respectiv îndeplinește anumite condiții. Această măsură este deja aplicată pe DN 3; în localități precum Valu lui Traian și Murfatlar se poate circula cu 70 de kilometri pe oră de mai bine de un an.

Redactor: Bogdan Bolojan