Credincioșii musulmani s-au întâlnit la ceas de sărbătoare

Credincioșii musulmani s-au întâlnit la ceas de sărbătoare. Cu prilejul Kurban Bayram-ului, reprezentanții religiei islamice au organizat o șezătoare. La activitate au fost prezenți și creștini, care au avut ocazia să afle mai multe despre tradițiile musulmane, dar și despre personalitățile lumii turcice.

Pentru că religia musulmană este una bazată pe pace, prosperitate și iubire, în prima zi de Bayram, comunitatea turco-tătară s-a adunat în cadrul unei șezători. Și pentru că diferența de credință nu contează, la eveniment au participat atât reprezentanți ai comunității turco-tătare, cât și creștini.

Invitat de seamă al comunității musulmane a fost consulul General al Republicii Turcia la Constanța Ali BOZÇALIŞKAN ( BOZCEALÂȘCAN). Acesta a descris sărbătoarea de Kurban Bayram ca fiind una a dărniciei și într-ajutorării.

Cei prezenți la eveniment s-au declarat mulțumiți că tradiția musulmană este menținută și transmisă din generație în generație.

Organizarea unei șezători s-a dovedit a fi o idee benefică atât pentru reprezentanții religiei musulmane, cât și pentru creștinii care au avut ocazia să învețe câte ceva despre tradițiile conaționalilor.

Redactor: Andreea Barbu