Credincioși din Năvodari au mers la mănăstire

În fiecare an, pe 2 februarie, este prăznuită Întâmpinarea Domnului. Sărbătoarea amintește de aducerea la Templul din Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la Naștere. Sărbătoarea a adunat zeci de credincioși și la Mânăstirea din Năvodari. Lăcașul de cult poartă hramul Acoperământul Maicii Domnului.

Biserica de la Mânăstirea Acoperământul Maicii Domnului s-a dovedit neîncăpătoare pentru toți cei care au venit să se roage în zi de mare sărbătoare. La 40 de zile de la naștere, Iisus a fost dus la Templu de către Fecioara Maria pentru împlinirea Legii care spune că orice prunc de sex masculin trebuie să fie închinat Domnului la 40 de zile după ce a fost născut. Slujba a fost oficiată de arhiepiscopul Tomisului împreună cu un sobor de preoți.

Potrivit Traditiei, dreptul Simeon a fost printre traducatorii Pentateuhului din limba ebraică in greaca. In momentul in care a ajuns la textul “Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu“, a inlocuit termenul “fecioara” cu “femeie”. Pentru necredinta sa, Dumnezeu i-a fagaduit ca nu o sa moara pana nu va vedea pe Mesia nascut din Fecioara.

Sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de Stretenie sau Ziua Ursului. Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic. Dacă în ziua de Stretenie este cald, va urma o vară călduroasă și îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare.

Reporter: Cerasela Vid

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.