Crăciun în familie (VIDEO)

Ce ar fi prima zi de Crăciun fără tradiţionala masă în familie? Bineîneţeles, de pe aceasta nu pot lipsi preparatele din porc, sărmăluţele şi multe alte bunătăţi! De aceeaşi părere este şi doamna Iuliana, cea care ne-a dezvăluit câteva dintre secretele pregătirii unui festin de sărbători.

Mirosul îmbietor ne-a îndemnat să intrăm în bucătărie pentru a fura câteva reţete tradiţionale dobrogene.

Ceea ce ne-a făcut nouă cu ochiul sunt tradiţionalele sarmale. Acestea au fost învelite în foi de varză murată, acoperite cu două trei linguriţe de suc de roşii şi puţin cimbru.

Din meniu nu trebuie să lipsească cârnaţii, friptura, caltaboşul şi lebărul. Doamna Iuliana le-a pregătit pe toate din timp, iar pentru astăzi a lăsat doar friptura pentru a o scoate proaspăt rumenită din cuptor.

Odată treaba în bucătărie terminată, începe aranjarea mesei, pentru că în orice clipă invitaţii trebuie să sosească. După ce toată mâncarea a fost aşezată în platouri, prăjitura casei şi tortul sunt scoase din frigider.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: Victor Nita