Corala “Armonia”, regal muzical la Medgidia

In prezenta unui public numeros, la Casa de Cultura a Sindicatelor „Lucian Grigorescu” din Medgidia, a avut loc un concert de exceptie sustinut de catre Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului. Aceasta a fost acompaniata de orchestra „Muzica Divertis” din Chisinau.

 

Publicul spectator a umplut sala pana la refuz, pentru a asculta nenumărate bijuterii muzicale, din folclorul romanesc, interpretate de Corala „Armonia”, care a fost acompaniata de orchestra „Muzica Divertis”.

Corala bărbătească „Armonia” a fost înfiinţată în anul 2001, în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, la iniţiativa preotului arhidiacon Iulian Dumitru, devenit dirijorul corului. După doi ani în care a funcţionat la Tulcea, corala a intrat sub tutela Arhiepiscopiei Tomisului.

Iubitorii de muzică corală spun ca au avut parte de un veritabil regal artistic.

Corala “Armonia” s-a aflat pentru a doua oara pe o scena din Medgidia, iar prin acest proiect cultural a făcut să vibreze, în fiecare dintre cei prezenti, emotia născută din întâlnirea cu muzica de înaltă calitate.

Reporter: Simona Tiron ; Imagine: Enis Boracai