Copiii sunt, fără doar şi poate, cea mai mare bucurie a părinţilor (VIDEO)

Multe femei întârzie prima sarcină, din motive profesionale sau personale. Statisticile arată că o tânără între 25 şi 35 de ani are în medie 25% şanse să rămână însărcinată în cursul unui ciclu menstrual. Acestea scad odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, la 35 de ani, doar 12% din femei vor putea avea copii, iar la 40 de ani, doar 6% vor deveni mame. Medicii spun că vârsta ideală pentru o sarcină este de 20 de ani şi asta pentru că odată cu înaintarea în vârstă apar modifică la nivelul uterului, iar copilul poate suferii malformaţii.

Multe femei din Constanţa recunosc că au adus pe lume un copil intre 25-30 de ani. Şi asta pentru că au pus pe primul loc cariera.

Soţia lui Cosmin are 31 de ani şi a adus pe lume un băieţel de 3,5 kg. Nou născutul, Alexandru, are ochii căprui şi este perfect sănătos. Tatăl ne-a mărturisit că s-a căsătorit de curând şi că vârsta de 30 de ani este perfectă pentru a-ţi întemeia o familie.

În ceea ce priveşte modalitatea de a naşte, studiul arată că 55% dintre femeile care rămân însărcinate ar alege naşterea naturală. Statisticile arată că dintre femeile sub 30 de ani, 41% aleg naşterea naturală şi 59% preferă cezariana, iar dintre cele care trec de 30 de ani, 82% optează pentru operaţie. Principalul motiv pentru care româncele aleg să nască prin cezariană este teama de durere.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: Victor Nita / George Dima