Copiii din Năvodari au participat la deschiderea oficială a noului an şcolar (VIDEO)

La festivitatea de început de an emoțiile i-au cuprins îndeosebi pe elevii care pășeau pentru prima dată în școală. Timizi dar în același timp încrezători, elevii din clasele pregătitoare și-au cunoscut noii colegi. Mai emoționați au fost părinții care speră ca micuții să se acomodeze în sălile de clasă.
Prezent la deschiderea noului an școlar a fost și Nicolae Matei care i-a încurajat pe elevi să aibă încredere în forțele proprii. Edilul și-a adus aminte cu nostalgie de prima zi de școală și i-a îndemnat pe părinți să îi susțină pe micuți în tot ceea ce fac pentru că oricare dintre ei are potențial.
Alături de elevii din Năvodari în prima  zi de școala a fost și președintele Consiliului Județean, Nicușor Daniel Constantinescu.
Cadrele didactice i-au primit cu brațele deschise pe micuți în clasele amenajate. Când au intrat în sălile de clasă pe cei mici i-a așteptat o surpriză. Ca în fiecare an, fiecare dintre elevi dar și preșcolari a primit un ghiozdan, un penar și rechizite în valoare de de 80 de lei din partea edilului Nicolae Matei.
Cursurile au început şi la Grupul Școlar Lazăr Edeleanu. Şi, dacă prima zi a fost marcată de festivităţi, de marţi, elevii vor începe cursurile.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Bogdan Inel