Copiii au împodobit bradul cu militarii de la Kogălniceanu

Pentru soldații americani dislocați la baza militară de la Mihail Kogalniceanu, sărbătorile de iarnă nu sunt întotdeauna motiv de bucurie.

Sunt departe de familii, iar gândurile lor zboară inevitabil la cei dragi. Unii reușesc însă să își mai aline dorul alături de puștii de la o gradiniță din Constanța. Astăzi au împodobit împreună bradul, au pregătit ghetuțele pentru Moș Nicolae și au copt turtă dulce. Ba chiar au avut parte și de o surpriză.

La gradinița Amicii din Constanța a fost astăzi o adevărată sărbătoare. Cei mici i-au așteptat cu nerăbdare pe pușcașii americani. Și de cum au sosit i-au și pus la treabă. Prima misiune specială primită de militari: împdobirea bradului. Împreună cu cei mici ei au așezat globulețele  cu mare atenție, au pus instalația iar la final au cântat în jurul bradului.

Au urmat apoi confecționarea ghetuțelor pentru Moș Nicolae și prepararea turtei dulci, prăjitura preferată a moșului. Soldații americani au demonstrat că sunt excelenți bucătari iar la capitolul dulciuri se pricep cel mai bine.

Și pentru că mulți dintre soldații americani, rar au ocazia să se bucure în preajma sărbătorilor de iarnă de zăpadă, puștii de la gradiniță le-au pregătit un experiment inedit. Au făcut fulgi de nea din…scutecele de bebeluși.

Militarii au reușit astfel să își potolească dorul de copii sau nepoții care îi așteaptă acasă, dar și-au arătat și dragostea și suportul față de copii din România.

Redactor: Cristina Niță