Copiii abanadonați în spitale au intrat în atenția Executivului

Proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea metodologiei privind realizarea obligațiilor ce revin autorităților și profesioniștilor implicați în prevenirea și intervenția în situația copiilor părăsiți în unitățile sanitare, a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Absența unei astfel de medotologii bine stabilite a condus de-a lungul timpului la situații incerte în care copiii erau traficați sau menținuți în spitale, deși starea de sănătate le permitea plasamentul în regim de urgență. Singurele victime ale sistemului erau chiar copiii care nu se puteau salva singuri. Metodologia pusă în dezbatere de Executiv aduce noi reguli și sancțiuni pentru personalul neimplicat . Angajații sistemului sanitar care prezintă minorii persoanelor străine și neavizate, precum și cei care compromit plasamentul de urgență al copiilor sănătoși, riscă amenzi de până la 5000 de lei. Serviciul Public de asistență socială va desemna minimum un asistent social care va desfășura acțiuni specifice înregistrării copiilor părăsiți în spitale și preluarea acestora în sistemul de protecția, în funcție de starea de sănătate. Conform metodologiei și spitalele care nu vor încheia parteneriate cu serviciile de asistență socială și DGASPC-uri, vor risca amenzi între 500 și 1500 de leiu

Redactor: Ana-Maria Stancu