Convenția europeană a drepturilor omului

3 septembrie este o zi importantă în ceea ce privește măsurile adoptate întru protejarea drepturilor omului.

Convenția pentru apărarea acestor drepturi și a Libertăților Fundamentale, cunoscută și sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma care a intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953. Convenția a fost ratificată de cvasi-totalitatea statelor membre ale Consiliului Europei și este una dintre construcțiile cele mai noi ale sistemului instituțional internațional. Convenția și protocoalele sale adiționale apără mai multe drepturi și libertăți fundamentale care au ca titulari, persoane fizice, privite individual, sau diverse entități sociale, cu excepția oricăror structuri statale.

Literatura de specialitate clasifică drepturile protejate prin Convenție în două mari categorii: drepturi inalienabile ale persoanei umane și respectiv drepturi condiționale. Printre drepturile inalienabile cuprinse în convenție se numără: dreptul la viață și cel de a nu fi torturat, dreptul de a nu fi ținut în sclavie, de a nu fi obligat la muncă forțată și dreptul la neretroactivitatea legii penale. Printre drepturile condiționale cuprinse în convenție se numără: dreptul la libertate individuală, la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieții private și familiale, a domiciliului și a corespondenței și libertatea de gândire și conștiință.

Această convenție stabilește pentru țările parte, un control supranațional al drepturilor omului. Procedura este complexă și se organizează în jurul a două instanțe: Comisia Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului la data de 20 iunie 1994. Aceasta a deschis calea petițiilor individuale în fața CEDO din partea persoanelor fizice și juridice române.

Redactor: Sondra Sandu