Controale OPC cu iz de împuțiciune la Valu lui Traian

Inspectorii OPC au efectuat, în cursul dimineții, mai multe controale în unitățile de alimentație publică din localitatea Valu lui Traian, în urma cărora au descoperit, într-un supermarket, carne împuțită, ieșită din termen, care i-au făcut să strâmbe din nas încă de la intrarea în unitate.

Controalele OPC s-au intensificat în ultima perioadă la Constanța, dar și ce au descoperit inspectorii în urma verificărilor, întrece orice imaginație. De la semipreparate expirate și râncezite, până la carne împuțită și înnegrită de trecerea timpului. După episodul cu restaurantul chinezesc Chin Tai din City Park Mall, care mai avea puțin și vindea hoituri la preț de delicatese, o altă unitate, de data asta din Valu lui Traian, a fost călcată de inspectori, miercuri, 24 mai. Este vorba despre așa-zisul supermarket Diner, foarte cunoscut la nivel local. Aici, oamenii legii au simțit miros de alimente alterate încă de la intrare. Nici nu au avut nevoie să caute prea mult.

Aceasta a fost reacția unuia dintre reprezentanții OPC, în momentul în care a mirosit o pulpă de pui care, culmea, era destinată vânzării.  Și mare le-a fost mirarea când au găsit unele lăzi frigorifice și frigidere destinate produselor din carne și lactate fără să fie băgate în priză.

Mai pe scurt, carnea era expirată și împuțiță, unele bucăți fiind negre, semn că intrase în degradare, odată cu trecerea timpului, iar din imagini reiese că nu s-a mai făcut o igienizare de câțiva ani.

Magazinul a fost amendat cu 20.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus oprirea temporară a activității până la remedierea deficiențelor. Produsele expirate sau neconforme au fost ridicate pentru a fi distruse.

Redactor: Daniel Albu