Contrabandistii din Portul Constanta incearca sa faca bani din orice (VIDEO)

Contrabandistii din Portul Constanta incearca sa faca bani din orice. Tocmai de aceea, nu mai mira pe nimeni ca la ultima captura a fost identificata o marfa mai putin obisnuita. Vorbim despre o contrabanda cu naftalina, capcane de soareci si alifie chinezeasca.

Descoperirea a fost facuta de Ofiterii de la Politia Transporturi Maritime in colaborare cu inspectorii Vamali. Marfa sosita in tara la bordul unui vapor era destinata unei firme din Bucuresti. Printre altele, oamenii legii au gasit mii de bucati de adeziv, bile de naftalina, alifie chinezeasca mentolata si capcane de soareci cu adeziv. Marfa, care avea o valoare record de 625 mii de euro a fost confiscata. Politistii ii cauta acum pe proprietari pentru a-i trage la raspundere.

Redactor: Doina Sirbu