Contrabandiști prinși de jandarmi

Polițiștii și jandarmii au început acțiunile de depistare a comercianților clandestini care operează în zonele aglomerate. Dintre persoanele vizate fac parte, în primul rând cei care vând țigări de contrabandă.

Un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării Mobile a desfăşurat, sâmbătă, ora 13, o acţiune în zona Piaţa Tomis III, într-o acțiune privind combaterea comerțului ilicit, îndeosebi a produselor din tututn contrafăcute sau de contrabandă. Astfel, oamenii legii au surprins  două  persoane cu vârsta de 53, respectiv 56 de ani, în timp ce încercau să vândă cetăţenilor din zonă,  163 pachete de ţigări fără timbre accizabile, inscripţionate “Rothmans Demi”, „Ashima”şi „Marlboro”. Pe numele acestora, au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea faptei de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de legislația din  România.

Redactor: Daniel Albu