Continuă șirul tragediilor pe litoral

Continuă șirul tragediilor pe litoral! Un bărbat de 44 de ani, din Bucureşti s-a înecat ieri la Mangalia. Este a 25-a victimă a Mării Negre, de la începutul acestui sezon estival.

În sudul litoralului au avut loc scene șocante. Un turist în vârstă de 44 de ani s-a aventurat în largul Mării Negre și a fost prins de curenți puternici. Salvamarii au intrat în apă pentru a-l salva pe bărbat însă nu au reușit să-l recupereze din valuri. La scurt timp, turistul a fost observat plutind la 100 de metri de mal. Trupul bărbatului a fost recuperat în cele din urmă de către un voluntar.

Până la sosirea ambulanţei, un paramedic SMURD din Hunedoara aflat în vacanţă a început manevrele de resuscitare. Medicii s-au chinuit mai bine de o oră să-i salveze viața bărbatului însă din păcate nu au reușit. Este aproape final de sezon estival, însă turiştii ignoră în continuare steagul roşu şi intră în apă punându-și viața în pericol.

Cele mai multe victime din această vară şi-au pierdut viaţa în sudul litoralului, unde curenţii sunt extrem de periculoşi iar valurile mult mai puternice.

Redactor: Cristina Niță