Continuă reabilitarea centralelor termice la Medgidia

Un proverb românesc spune așa: „omul gospodar își face vara sanie și iarna car”. În acest context, la Medgidia, societatea care asigură distribuția agentului termic, efectuează toate lucrările necesare pentru întâmpinarea sezonului rece. Astfel, în centrale, se fac verificări, reparații şi se schimbă anumite piese. De asemenea, muncitorii repară și exteriorul punctelor termice.

Angajații societății care asigură distribuția agentului termic, în Medgidia, s-au apucat de treabă. În interiorul centralelor se efectuează lucrări de întreținere și reparații. Acestea vizează atât interiorul, cât și exteriorul centrarelor termice din Medgidia. În prezent lucrările se desfășoară la centrala nr. 15 și Punctul Termic nr 8. Cele două locații și-au schimbat complet înfățișarea.

Directorul societății asigură abonații că în perioada sezonului rece se vor asigura la standarde toate serviciile.

Totodată, societatea le reamintește cetățenilor că, până la începerea sezonului rece, trebuie să își verifice sistemele din locuințe, pentru a preîntâmpina eventualele avarii!

Redactor: Paul Alexe