Continuă operațiunea de ridicare a navei

Operațiunea de ridicare a navei încărcate cu oi, care a eșuat la sfârșitul lunii noiembrie în Portul Midia, a fost reluată, marți după-amiază. Prima încercare de ridicare a epavei, care a avut loc sâmbătă, nu a fost reușită după ce puntea opt a navei a cedat.

Dacă inițial inginerii au vrut să scoată apa din epavă pentru ușurarea ei, acum din cauza vremii, au apelat la o soluție alternativă, ridicarea ei cu ajutorul unui cârlig suplimentar care v-a fi prins de epavă în zona tribord. Epava este stabilizată și ținută în tensiune de cablurile macaralei celor 4 vinciuri în poziția câștigată ieri, la 40 de grade deasupra nivelului apei față de poziția în care a eșuat.

Nava Queen Hind, sub pavilion Palau, încărcată cu 14.600 de oi şi un echipaj de 22 de marinari de naţionalitate siriană, s-a înclinat periculos şi s-a scufundat parţial pe bordul drept, în bazinul Portului Midia, după ce a plecat de la cheu, evenimentul având loc în 24 noiembrie 2019. Autorităţile portuare au reuşit salvarea întregului echipaj. De asemenea, timp de mai multe zile, autorităţile au salvat de la bordul navei peste 250 de oi. Dintre acestea, 180 au supravieţuit şi au fost transferate la un adăpost din judeţul Ialomiţa unde vor rămâne până la sfârşitul vieţii, iar restul au murit sau au fost eutanasiate din cauza rănilor prea grave.

Reporter: Cristina Niță ; Imagine: Ionuț Constantin