Constănțenii parchează pe unde apucă

Constănțenii sunt printre cei mai indisciplinați localnici, dacă ar fi să ne luăm după amenzile împărțite de cei de la Poliția Locală. În doar o lună oamenii legi au aplicat peste 800 de sancțiuni care depășesc valoarea de 100 de mii de lei, iar în topul ilegalităților comise de oameni se situează parcatul neregulmentar, dar și faptele antisociale.

Șoferii care au parcat la voia întâmplării pe străile din oraș nu au scăpat de vigilența oamenilor legii, sau a pietonilor care au fost nevoiți să escaladeze munți de zăpadă pentru a ocoli mașinile parcate într-un loc curat de pe trotuar. Așa se face că, polițiștii locali au primit zeci de sesizări în această perioadă.

237 de cazuri au avut de adresat oamenii legii, iar în cele mai multe situații, au găsit la fața locului, mașini parcate neregulamentar în locuri special amenajate cât și autoturisme care au blocat căile de acces. Cea mai des întâlnită greșeală pe care o fac șoferii este staționarea neregulamentară. Dintre cei aproape 800 amendați 26 au ignorat indicatoarele de „ Acces interzis”. În momentul în care apare Poliția șoferii găsesc tot felul de scuze pentru a scăpa de răspundere.

Cu amenzi s-au ales și taximetriștii precum și persoanele care au tulburat ordinea și liniștea publică. Oamenii legii vor veghea în continuare asupra celor care cauzează probleme în trafic. Vă reamintim faptul că de la 1  februarie amenzile au crescut. Astfel, cei care țin la buzunarul lor ar fi bine să respecte legea.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea