Constănțeanca Alexandra Stan, imaginea unui campanii anti-violență

http://www.youtube.com/watch?v=Bl7H5Sxth1o„Nu aveţi de ce să vă fie ruşine, iar tăcerea în aceste situaţii nu este de aur.” Este mesajul Alexandrei, venit după experiența traumatizantă pe care cîntăreața a avut-o, în luna iunie a acestui an. Ea a ajuns la spital din cauză că ar fi fost agresată de fostul ei manager, Marcel Prodan. Un alt mesaj al campaniei se referă la solicitarea unui ordin de protecție, conform legislației în vigoare, aplicat pentru prevenirea si combaterea violenței în familie.

În clipul de promovare al campaniei, artista îi întinde mîna unei fetițe retrase într-un colț, înspăimîntată de gesturile unui bărbat. Expunerea Alexandrei într-o astfel de ipostază a fost dezbătută în mai multe mesaje, postate pe un site de socializare. Părerile contra se referă la un posibil revers al medaliei în ceea ce privește impactul asupra imaginii artistei.

În luna iunie a acestui an, Alexandra Stan a apărut în presă desfigurată, după ce ar fi fost agresată de fostul său impresar, Marcel Prodan, pentru că și-a cerut drepturile materiale. În replică, managerul a declarat că Alexandra era instabilă psihic și că ar fi tras de volan pentru a provoca un accident, în momentul în care cei doi se aflau în mașina. Dosarul penal pe numele lui Marcel Prodan pentru lovire și șantaj este încă deschis.

Redactor: Andreea Barbu