Constanţa se topeşte sub valul de căldură care a acoperit tot judeţul (VIDEO)

Autorităţile au intrat în alertă şi au dispus măsuri speciale pentru perioada de caniculă, care nu dă semne că ar părăsi prea curând litoralul. Vârstinicii, copiii şi persoanele care suferă de diferite afecţiuni sunt cele mai expuse riscurilor. În mai multe zone ale municipiului au fost amplasate puncte de prim ajutor, iar la cluburile de pensionari se află cadre medicale pregătite să intervină în orice moment.

În municipiul Constanţa au fost amplasate opt puncte de intervenţie. La fiecare club al pensionarilor se află, pe timpul zilei, un cadru medical care să acorde primul ajutor în caz de urgenţă. Şi, cel mai important, apa nu trebuie să lipsească sub nicio formă atunci când termometrele se dau peste cap din cauza căldurii.

Chiar dacă specialiştii recomandă să evităm pe cât posibil ieşirile la orele la care soarele este în plină putere, oamenii spun că aerul din parc le face mai mult bine. Mai ales că, de multe ori, în casă este la fel, dacă nu, chiar mai cald decât afară…

Dacă pentru cea mai mare parte a populaţiei canicula înseamnă disconfort, există şi norocoşi care, pe astfel de temperaturi, se simt precum peştele în apă.

Pe fondul avertizării de caniculă, prefectura Constanţa a convocat Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă. Până când regiunea noastră va ieşi de sub incidenţa codului portocaliu, autorităţile publice sunt obligate să dispună măsuri speciale.

•    Monitorizarea calităţii surselor de aprovizionare cu apă potabilă a

populaţiei şi a condiţiilor de igienă la nivel comunitar

•    Intensificarea controalelor igienico-sanitare în scopul verificării

calităţii produselor alimentare şi a modului de păstrare a acestora;

•    Asigurarea serviciilor de asistenţă medicală – Serviciul de Ambulanţă şi serviciile de urgenţă ale spitalelor;

•    Monitorizarea suprafeţelor afectate de secetă

Reporter: Cristina Plesca ; Imagine: Matei Ghioc