Constanța Parking, o nouă aplicație pentru parcare

Conducătorii auto care vor tranzita stațiunea Mamaia și se vor afla în căutarea unui loc de parcare, vor beneficia din luna aprilie de un nou sistem pentru plata acestuia. Șoferii vor putea vedea parcările disponibile cu ajutorul unei aplicații pe telefonul mobil.

Odată descărcată, aceasta va indica și o hartă cu zonele în care se găsesc locurile libere de parcare prin SMS. Acestea sunt divizate astfel: Blue Area pentru oraşul Constanţa, Green Area pentru staţiunea Mamaia şi Red Area pentru Mamaia Nord. Aplicaţia „Constanta Parking” este disponibilă deja şi poate fi descărcată gratuit din Google Play şi AppStore.

„Aplicaţia Constanta Parking reprezintă o metodă simplă şi eficientă pentru plata rapidă şi uşoară a parcării. Prin intermediul aplicaţiei se poate achita şi cu ajutorul cardului bancar, iar cu 5 minute înainte de expirarea timpului, utilizatorii sunt avertizaţi printr-un mesaj”, au afirmat reprezentanții Primăriei Constanța.

Taxarea se va face prin SMS, la numărul 7475. În funcție de zona în care va fi parcat autovehiculul și de intervalul de timp dorit pentru staționare, conținutul SMS-ului va fi diferit.

Aplicația Constanta Parking va fi implementată începând cu data de 15 aprilie şi va înlocui sistemul existent TPARK. Ambele aplicații vor funcționa în paralel până pe data de 1 mai.

Redactor: Mihaela Țânțaru