Constanța: Microbuze scoase din uz, pericol pentru călători

Comisarii din cadrul protecției consumatorilor au efectuat un control la autobuzele și microbuzele de transport de călători din Autogara Sud Constanța. Au fost verificate cinci vehicule ale unor companii de transport privat. Comisarul șef al CJPC, Horia Constantinescu, a declarat că cele cinci microbuze puneau în pericol viața călătorilor și, culmea,aveau la zi revizia tehnică. Mijloacele de transport, care se aflau într-o stare deplorabilă, au fost scoase din uz.

Redactor: Isabela Boantă