Constanța din nou în doliu

Doliu în învățământul constănțean! Constanța a pierdut unul dintre cei mai mari politicieni, profesori și istorici ai urbei. Cel care a contribuit decisiv la înfiinţarea Universităţii Ovidius, un profesor de inestimabilă valoare, Gheorghe Dumitrașcu s-a stins din viață, ieri seară, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Într-un oraş care duce, din ce în ce mai mult, lipsă de valori autentice, rămânem şi mai săraci. Istoricul Gheorghe Dumitraşcu ne-a părăsit discret, lăsându-ne să ducem cu noi, mai departe, regretul de a nu fi făcut suficient pentru a-i întoarce măcar o fărâmă din ceea ce, cu generozitate, ne-a oferit. Avea 77 de ani…

Carismatic, jovial, apreciat de studenţii săi pentru discursul său, o carte deschisă. A părăsit repede scena politică, o haină mult prea strâmtă pentru un spirit atât de liber. În prezenţa sa, feţele studenţilor rămâneau mereu zâmbitoare, pentru că profesorul le-a fost nu numai magistru, ci şi prieten.

Fusese internat în spital cu câteva zile în urmă, cu grave probleme cardiace, care, în cele din urmă, i-au adus sfârșitul. Ctitor al Universităţii Ovidius din Constanţa şi formator a zeci de promoţii de elevi şi studenţi, profesorul a primit în anul 2013, titlul de cetățean de onoare al satului constănțean Nisipari, sat unde s-a și născut. Gheorghe Dumitraşcu, fost om politic, a fost  unul dintre cei care au lucrat la prima lege a învățământului de după Revoluție. Prestigiul său ca specialist şi ca profesor nu au fost, însă, de ajuns, pentru a fi declarat de consilierii locali actuali drept cetăţean de onoare al Constanţei. Omul care a luminat zeci de generații de elevi și studenți a plecat cu fruntea sus din această lume, dar macinat pe dinăuntru. În martie 2016, profesorul Gheorghe Dumitrașcu a fost umilit în ședința de Consiliu Local, după ce a fost chemat pentru a-i fi acordat titlul de cetățean de onoare, iar aleşii PNL, cărora li s-a adăugat un consiler PNTCD și unul PSD, au respins propunerea. Gheorghe Dumitrașcu a părăsit această lume la vârsta de 77 de ani.

Redactor: Oana Jărloianu