Constanţa are un angiograf nou, însă există șanse să nu-l poată folosi

Acesta a fost achiziţionat de Academia de Ştiinţe Medicale, cu bani europeni, şi trebuie să devină funcţional până la sfârşitul anului. În caz contrar, fondurile în valoare de peste 1,4 milionare de euro se vor pierde. Echipamentul a ajuns la malul mării abia la mijlocul lunii noiembrie şi, deocamdată, se obţin avizele necesare montării acestuia.

Academia de Științe Medicale din România a achiziționat angiografe pentru 17 centre medicale din țară, printre care și Constanța. Valoarea lor se ridică la 25 de milioane de euro, bani obținuți din fonduri europene. Echipamentul performant a ajuns la malul mării la mijlocul lunii noiembrie și de atunci stă în cutii pentru că lipsesc avizele necesare funcționării. Abia zilele acestea a ieșit certiicatul de urbanism pe baza căruia se poate emite autorizația de construcție. Numai că sunt necesare și alte documente. Reprezentanții Consiliului Județean Constanța spun că au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a urgenta lucrurile. Ba chiar s-au oferit să obțină autorizațiile, fără că ei să fie obligați să facă acest lucru. Însă și documentele de la firma producătoare, necesare pentru avizări, au venit abia pe data de 3 decembrie.

În cazul în care proiectul european nu va fi finalizat până la 31 decembrie, Academia de Științe Medicale ar trebui să plătească aparatul care costă peste 1,4 milioane de euro. În acest sens, au trimis o scrisoare Consiliului Județean prin care solicită urgentarea lucrărilor.

Angiograful achiziționat de Academia de Științe Medicale și donat Spitalului de Urgență este folosit în special, pentru studierea vaselor inimii și creierului, iar la Constanța va fi utilizat, în principal, pentru cercetare.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adrian Florea / Narcis Verdes