Constanţa ar putea deveni centru de recoltare de organe pentru transplanturi

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă a fost vizitat de o comisie care urmează să stabilească dacă unitatea medicală îndeplineşte condiţiile pentru a intra în program.

Comisia a evaluat atât secția de terapie intensivă, cât și unitatea de primiri urgențe. Acest lucru este esențial, spun reprezentanţii Spitalului Judeţean, pentru a intra în Programul Black Sea Area, implementat încă din 2011. Nu se ştie însă când se va putea efectua prima recoltare de organe de la donatori aflaţi în moarte clinică, la Constanţa.

Recoltarea de organe de la persoanele aflate în moarte clinică se va putea face pe baza acordului semnat de familia donatorului. Pentru a lua cea mai bună decizie, rudele vor fi consiliate de un psiholog din cadrul spitalului.

Până în acest moment, la Constanţa au fost recoltate organe doar de la persoane vii. La Oradea funcţionează unitatea medicală unde s-au prelevat cele mai multe organe de la donatori aflaţi în moarte clinică.

Reporter: Corina Hrom ; Imagine: Victor Nita