Consilierii locali din Mangalia s-au reunit în şedinţă extraordinară

Consilierii locali din Mangalia s-au reunit în şedinţă extraordinară şi au reuşit ca, într-un timp record, să aprobe o serie de proiecte cu caracter social – ajutoare de urgenţă pentru preşcolarii şi elevii cu probleme financiare, decontarea cheltuielilor cu naveta pentru cadrele didactice, burse pentru elevii din învăţământul gimnazial şi cel liceal, precum şi aprobarea indicatorilor aferenţi studiului de prefezabilitate pentru locuinţe ANL destinate închirierii specialiştilor din sănătate.

Consilierii locali au fost de acord şi cu rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli, o suplimentare de 4,7 milioane de lei a bugetului local Serviciului de dezvoltare publică, mai concret, pentru “suplimentarea serviciilor juridice” ale primăriei. Este vorba despre onorariile avocaţilor care au reprezentat sau reprezintă primăria în diferite procese cu diferite firme, cum ar fi: Societatea de Cruce Roşie, Callatis Therm, THR, dar și pentru grăniţuirea cu localitățile 23 August, Pecineaga şi Limanu. Așa cum ne-am obișnuit, nu toți consilierii au votat proiectul respectiv și, cum era firesc, au apărut și ”scânteile”.

Secretarul primăriei, Petrina Boiţă, a declarat că, dimpotrivă, este vorba despre o alocare bugetară ce s-a făcut în timp, cu girul Consiliului Local.

Trecând peste polemicile celor 4,7 milioane de lei, la propunerea consilierului Paul Foleanu s-a suplimentat bugetul cu 20.000 de lei pentru evenimentul de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României.

Deşi tocmai fuseseră aprobaţi 4,7 milioane de lei pentru serviciile juridice ale primăriei, consilierii au constatat că, din lipsa banilor, orașul Mangalia nu va putea arăta ca alte orașe, de sărbători. Practic, nu mai sunt bani pentru luminițe și alte ornamente.

Discuţii aprinse au avut loc şi în privinţa modificării unui proiect de hotărâre privind desfiinţarea ADPP Mangalia. În timp ce aleşii locali ai ALDE cereau desfiinţarea acestui proiect, considerând că este vorba despre o concediere colectivă a angajaţilor, restul au decis aprobarea modificării sale.

Redactor: Mihaela Dubei-Marin