Consilierii judeteni au aprobat organizarea Sărbătoarei Recoltei și a Vinului Dobrogean

Suma totală alocată evenimentului se ridică la aproximativ 600 000 de lei. Din acestă suma 220 000 de lei vor merge către Centrul Cultural Theodor Burada care se va ocupa de programul artistic.

Consiliul Județean a aprobat organizarea Sărbătoarei Recoltei și a Vinului Dobrogean. Evenimentul va fi organizat la Pavilionul Expozițional și va costa 600 000 de lei. Mai bine de o treime din bani vor merge către Centrul Cultural Theodor Burada, care se va ocupa de susținerea programului artistic, dar și de închirierea scenei. Vicepresedintele CJC, Cristinel Dragomir, promite contracte cu toată media constănțeană pentru promovarea evenimentului. De altfel, aceasta a fost și una dintre propunerile consilierilor județeni

Cu ocazia acestui eveniment se vor achiziționa și tarabe care vor putea fi folosite la oricare alt eveniment asemănător. Totodată, pentru că în premieră, tarabele vor putea fi inchiriate gratuit, aleșii județeni fac apel către producători să încerce să mai reducă din prețuri.

Sărbătoarea zilelor recoltei va fi organizată la Pavilionul Expozițional și va avea loc in perioada 25 septembrie – 4 octombrie.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea