Conducerea portului Constanța rezistă

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu se spală pe mâini atunci când vine vorba despre demiterea conducerii APMC. Deși au fost constatate grave nereguli, iar un raport al corpului de control al ministerului a ajuns pe mâinile procurorilor DNA, Costescu așteaptă ca șefii din port să fie demiși de Consiliul de Administrație.

Neînțelegerile din port dintre sindicaliști și conducerea APMC par să continue la nesfârșit, inclusiv după vizita ministrului Dan Costescu la Constanța. Ministrul Transporturilor nu dorește demiterea conducerii portului în condițiile în care aceasta a fost cerută de mai multe organizații sindicale. Mai mult decât atât, au fost constate mai multe nereguli, inclusiv nerealizarea unor operațiuni minime de mentenanță. Conform declarațiilor date de ministrul transporturilor la Constanța, legal, el nu ar putea să demită niciun director.

Mai mult decât atât, un raport al corpului de control al ministrului transporturilor de acum un an prezenta mai multe deficiențe în administrarea portului. Astfel, raportul de 200 de pagini ar fi ajuns în mâna procurorilor DNA care însă nu au acționat în niciun fel. Ministrul transporturilor se spală astfel pe mâini și consideră că este în regulă să fie păstrat actualul director al CNAPMC, în condițiile în care Direcția Națională Anticorupție a fost pasivă.

Costescu a mărturisit însă că există posibilitatea apariției unor schimbări în organigrama conducerii porturilor însă nu a vrut să specifice alte detalii.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea