Conducerea Canalelor Navigabile, în delegație

Delegaţia Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile S.A., condusă de Daniel Georgescu, se va deplasa în Serbia unde membrii acesteia vor avea o serie de întâlniri cu membrii Camerei de Comerţ din Serbia şi cu alţi parteneri.

Aceste întâlniri constituie un bun prilej de a intra în legătură cu mediul de afaceri şi cu reprezentanţii de marcă din domeniul naval din Serbia, dar şi de a pune în valoare activitatea desfăşurată pe canalele navigabile Dunăre – Marea Neagră şi Poarta Albă – Midia, Năvodari. Discuţiile vor fi focalizate pe absorbţia traficului pe tronsonul Dunăre – Portul Constanţa şi retur, deschiderea de linii de containere din şi spre Serbia, care acum nu se regăsesc cu o pondere mare în tranzitul de pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, acest fapt rămânând, în continuare, o mare provocare pentru dezvoltarea pe viitor a relaţiilor de colaborare cu ţara vecină.

De asemenea, pe data de 17 noiembrie, delegaţia Companiei Naționale Administraţia Canalelor Navigabile, condusă de directorul general Daniel Georgescu, va participa la evenimentul organizat de de Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa – „Ziua Portului Constanţa la Budapesta”, alături de oficialităţi din Ungaria şi România, precum şi reprezentanţi ai unor companii din domeniile: transport naval, logistică, expediţii, activităţi de import-export și altele.

Redactor: Daniel Albu