Concurs de anduranţă la Herghelia Mangalia

Concursul de anduranţă, primul de acest gen din istoria Hergheliei Mangalia, a fost organizat în scopul promovării sporturilor derulate la herghelie, după o absenţă de peste zece ani. Şi, nu în zadar; căci la spectacol s-au aflat numeroşi admiratori şi iubitori de cai de toate vârstele.

Pe o vreme nu tocmai prielnică, competitorii şi-au strunit cabalinele cu îndemânare şi talent. Organizatorii spun că a fost doar începutul unei competiţii ce se doreşte la nivel internaţional.

În concurs s-au aflat jochei experimentaţi din cadrul hergheliei, dar şi concurenţi care sunt doar pasionaţi de sporturile hipice şi ecvestre, aşa cum este Cristina. Fata are doar 14 ani, însă a dorit să demonstreze că poate face faţă competitorilor ei mai mari.

Printre competitori au fost şi sportivi, care în viaţa de zi cu zi sunt poliţişti sau medici. Ei au venit în concurs din pasiune pentru cai. Însă, numai unul singur a ieşit învingător, respectiv medicul veterinar Dragoş Pistol.

Proba de 30 de km nu a fost una simplă. Caii au avut de parcurs bucăţi de drum de pământ, dar şi de pietriş, precum şi un drum plat sau deluros.

Concursul oficial de anduranţă pe 30 de km a fost organizat la iniţiativa Asociaţiei Crescătorilor de Cai din Dobrogea “Hippontica”, sub egida Federaţiei Ecvestre Române şi a Consiliului Judeţean Constanţa. În cadrul evenimentului au avut loc şi programe artistice susţinute de solişti de muzică populară şi ansambluri folclorice  din Dobrogea.

Reporter: Ramona Ganescu ; Imagine: Constantin Blanaru