Concept nou de vernisaj la Muzeul de Artă

Muzeul de artă Constanța ne invită să experimentăm un concept nou de vernisaj. Prin intermediul fotografiei și al tehnologiei moderne, vizitatorii pot face cunoștință cu oameni simpli, care s-au lăsat pozați și care au acceptat să-și împărtășească povestea de viață.

„Tataia” anunță lansarea expoziției „People of Romania”, Litoral în cadrul Muzeului de Artă Constanța. Adică, un grup de tineri artiști care au venit în față cu o idee nouă de expunere a lucrărilor artistice. Această formulă inovatoare a fost gândită pentru a aduce arta în zilele noastre, adaptată modului de comunicare contemporan, pentru că, spun aceștia: „arta trebuie înțeleasă și de noua generație”.

Litoralul Mării Negre este a treia destinație din țară în care cei implicați în proiect au ales să strângă materiale și să poposească pentru o vreme.

Exponatele vor fi prezente la muzeul din Constanța începând de miercuri până pe data de 27 octombrie. Acesta este deschis între orele 09:00 şi 17:00, mai puțin în primele două zile ale fiecărei săptămâni, atunci când muzeul este închis.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet