Comuna împădurită de asistaţii social

O comună din România a fost împădurită de asistații social. La inițiativa primarului, peste 60 de hectare cu puieți au fost plantate în zonele predispuse la alunecări de teren. Autoritățile speră ca în scurt timp alte patru păduri să fie amenajate în comuna botoşăneană George Enescu.

Ideea împăduririi comunei George Enescu s-a născut în anul 2006. Potrivit edilului comunei, Angela Toma, oamenii se confruntau cu alunecări severe de teren, iar drumurile riscau să se distrugă complet.

”Noi mereu am avut această problemă. Comuna nu avea suprafeţele de pădure de care se bucură comunele vecine. Din această cauză alunecările de teren deveneau tot mai grave. Drumul Dorohoi-Havârna care trece prin comună era tot mai afectat de aceste alunecări de teren. De altfel a şi rămas neasfaltat tocmai fiindcă este nevoie de lucrări foarte costisitoare, foarte ample, din cauza alunecărilor de teren”,  a precizat Angela Toma.

În condițiile date, primarul comunei s-a gândit la un plan de împădurire a comunei. Iar cum cea mai mare problemă era lipsa unui buget substanțial care să o ajute, edilul a hotărât să folosească asistaţii social. Aceștia au primit oferta de a-şi răscumpăra orele de muncă în folosul comunităţii, cu arbori. Mai precis, oamenii aduceau copaci, îi plantau în zonele precizate de autorităţi şi erau scutiţi de alte munci.

Totodată, edilul comunei a accesat şi un proiect naţional de împădurire. Prin urmare, comuna a ajuns să aibă peste 60 de hectare de teren împădurit. Potrivit autorităților locale, de la plantarea pădurii aerul este din ce în ce mai bun la George Enescu, iar ploile, tot mai dese.

Redactor: Oana Jărloianu