Compania CERONAV, deschide noi orizonturi pentru constănțenii orientați spre carieră

Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Naval va organiza conferința la Constanța, în detrimentul altor locații din partea unor centre din Emiratele Arabe Unite.

„Conferința va fi organizată sub patronajul OPITO – Offshore Petroleum Industry Training Organization și va reuni reprezentanți ai instituțiilor de pregătire din Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Propunerea CERONAV de a organiza conferința la Constanța a fost acceptată în detrimentul altor câteva. Alegerea reprezentantului OPITO, Shaun Minty, reprezintă o recunoaștere a capacității CERONAV, având în vedere intrarea noastră relativ recentă pe această piață. De asemenea, ne-am propus ca până la data conferinței, să acredităm cu OPITO alte două cursuri de pregătire pentru personalul de la bordul platformelor petroliere, H2S – Hidrogen Sulfurat și Escape Chute” a declarat Ovidiu Cupşa, director general CERONAV.

Conferința de anul acesta a avut loc pe 29 mai, în Dubai, cu participarea din partea CERONAV a șefui serviciu OPITO Aleus Petrache, și inspectorului de specialitate Carmen Drăghici.

Redactor: Andreea Barbu