Comedii în aer liber

Faleza Cazinoului din Constanța s-a transformat, de ieri într-o inedită scenă de film. Până pe 18 august, publicul amator va putea viziona comedii și filme de aventuri în aer liber.

Din punct de vedere al tehnologiei, pentru redarea producțiilor cinematografice sunt folosite echipamente performante. Acestea echivalează cu acuratețea proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii.

Prima săptămână, 6-11 august este dedicată filmului de comedie. Seria producțiilor a debutat cu ,,Invincibilii”, câștigător al premiului Cesar pentru Cel mai bun actor și alte 9 nominalizări, una la Globurile de Aur, o nominalizare la BAFTA, și 4 la Academia Europeană de Film. În această seară cinefilii pot urmări ,,În libertate”, un film cu 9 nominalizări la Premiile Cesar, joi, ,,Aventurile Rabinului Jacob”, vineri, ,,Dumnezeu pentru o zi” și sâmbătă ,,Edmond/ Cyrano mon amour”. Ecranizările rulează odată cu ora 21:30.

Duminica este dedicată celor mici care se vor putea bucura de filmul ,,Marele uriaș prietenos” în regia lui Steven Spielberg, nominalizat la Premiul BAFTA pentru Cel mai bun film pentru copii. Alături de aceste producții, organizatorii au mai pregătit și alte activități și surprize.Evenimentul și-a propus să apropie publicul larg de filmul european și filmul de autor.

Redactor: Sondra Sandu