Comandantul pescadorului turcesc, arestat

Ancheta în cazul pescadorului turcesc prins la braconat în apele teritorale ale României în data de 20 mai este în plină desfășurare. Echipajul ambarcațiunii și materialul probator au fost aduse în fața Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa.

”În cursul zilei de 22 mai au fost prezentaţi Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a comandantului ambarcaţiunii, ceilalţi marinari turci fiind preluaţi în custodie de Inspectoratul General pentru Imigrări.”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Coastă.

Cei opt marinari turci au vârste cuprinse între 21 și 45 de ani și sunt anchetați de justiția din România pentru săvârșirea infracţiunilor de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie, pescuit ilegal şi pescuit neraportat al calcanului, distrugerea sau avarierea unei nave ori a încărcăturii acesteia, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător, pescuitul comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit.

În data de 20 mai, focurile de armă au răsunat pe Marea Neagră!

Luni dimineață, în jurul orei 06.50, sistemul SCOMAR a detectat o ambarcațiune clandestină la aproximativ 52 de mile marine est de localitatea Costineşti. Aceasta pescuia ilegal în Zona Economică Exclusivă a României. Poliția de Frontieră a acționat imediat și a trimis la fața locului o navă în vederea capturării ambarcațiunii. Ulterior aceasta a fost identificată ca fiind un pescador cu pavilion Turcia, inscripţionat „Baba Senol”.

La bordul vasului s-au aflat opt marinari turci, care nu au permis operațiunea de abordare și control din partea polițiștilor de frontieră constănțeni. Intrușii nu au răspuns mijloacelor luminoase, acustice, semnalelor radio și nici somațiilor verbale.

Polițiștii de frontieră din Constanța au folosit armamentul din dotare împotriva pescadorului turcesc care bracona în apele teritoriale românești.

Alte două ambarcațiuni ale Gărzii de Coastă au venit în sprijinul navei Poliției de Frontieră, care a mai beneficiat și de ajutorul unei aeronave multirol. Prezența acesteia în zonă a fost determintă de  participarea la  Operațiunea Maritimă Comună privind combaterea migrației ilegale, activitățile de pescuit ilicit și poluare marină derulată la Marea Neagră sub egida Agenţiei pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă, împreună cu Agenţia Europeană de Control al Pescuitului şi Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă.

După opt ore, marinarii au fost prinși. Ei au fost transferați la bordul uneia dintre navele Poliției de Frontieră. Trei dintre aceștia au prezentat plăgi superficiale, provocate de ricoșeul gloanțelor la contactul cu suprafața apei.

La momentul acostării în Portul Mangalia,  marinarii răniți au fost preluaţi de către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa și au fost transportaţi la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate. Aceștia sunt în afara oricărui pericol.

În urma operațiunii, pescadorul turcesc a fost serios avariat și în final s-a scufundat.

În prezent, investigațiile polițiștilor de frontieră se derulează sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Redactor: Mihaela Țânțaru